Hoți de animale prinși ! Au acționat pe raza mai multor localități

0

Început de lună cu ghinion pentru trei hoți de animale din Ialomița și Ilfov.  Au fost prinși de polițiștii din Pogoanele și Smeeni. Au acționat pe raza mai multor localități iar acum sânt cercetați penal și vor fi obligați să înapoieze păgubiților fie animalele fie contravaloarea lor în bani.

În ziua de 1 noimbrie, poliţişti din cadrul secţiilor de poliţie rurală Smeeni și Pogoanele au identificat şi depistat principalii bănuiţi de comiterea unor furturi de animale, stabilind că este vorba despre trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 de ani şi 45 de ani, din Ialomiţa şi Ilfov. Faptele au fost sesizate poliţiei în perioada septembrie-octombrie de către proprietari, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 42 şi 65 de ani, din C.A. Rosetti, Padina şi Smeeni.

Prejudiciul a fost estimat de păgubiţi la 13.100 de lei. Din cercetări a reieşit că bărbaţii ar fi sustras două bovine, două porcine şi o cabalină, ce fuseseră lăsate nesupravegheate de către proprietari, la păşunat, în extravilanul localităţilor de domiciliu. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru comiterea infracţiunii de furt, în vederea documentării întregii lor activităţi infracţionale.

Pentru prevenirea unor astfel de infracţiuni, poliţiştii recomandă proprietarilor de animale să nu le lase nesupravegheate pe păşuni, islazuri, în păduri sau pe marginea drumurilor, întrucât pot constitui o pradă uşoară pentru hoţi. De asemenea, să asigure prin rotaţie paza animalelor aflate la păşunat sau să angajeze o persoană cunoscută şi de încredere pentru a face acest lucru.

Grajdurile sau adăposturile de animale nu trebuie amplasate la distanţă mare de locuinţă sau în locuri izolate, fără a se asigura paza acestora, iar dacă proprietarii se hotărăsc să vândă un animal, să nu-l dea pe promisiuni, ci să încaseze banii în momentul vânzării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!