Școala Gimnazială Valea Râmnicului va implementa propriul Proiect ERASMUS+ pentru elevi cu cerințe speciale

0

Școala Gimnazială Valea Râmnicului va începe implementarea propriului Proiect ERASMUS+ în luna Decembrie 2022. Proiectul este destinat elevilor cu cerințe educative speciale.

Decizia vine după ce a participat la Proiectul de acreditare ERASMUS, în domeniul Educației Școlare, acțiunea cheie 1 ,,Mobilitatea persoanelor in scopul invatarii, in consorțiu,, coordonat de Inspectoratul Școlar Judetean Buzău.

Două dintre cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Valea Ramnicului , Roșu Mihaela și Nădășan Simina au participat la primul flux al mobilităților internaționale , participad la cursul international Quality EU Project Management – Erasmus+.

Mobilitatea s-a desfășurat în perioada , 23-28 octombrie la Istanbul, Turcia, având ca furnizor de curs Asociația EDU2GROW și a urmărit obiective precum dezvoltarea competențelor privind planificarea, gestionarea și evaluarea proiectelor europene, împărtășirea bunelor practice privind managementul proiectelor între diferite zone culturale din Romania, Turcia și Italia, dezvoltarea instrumentelor de diseminare a proiectelor europene, promovarea cooperării europene in domeniul educației școlare prin dezvoltarea parteneriatelor international.

La întoarcerea din mobilitatea internațională, activitățile desfășurate in cadrul Proiectului ERASMSUS +, au fost diseminate și în Consiliul Profesoral al Școlii Gimnaziale Valea Râmnicului.

Școala Gimnazială Valea Râmnicului va începe implementarea propriului Proiect ERASMUS+ în luna Decembrie 2022

Proiectul intitulat ,,PAȘAPORT DE SUCCES PENTRU ELEVII CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE,, , se adresează elevilor cu cerinte educative speciale din unitatea de învățământ și se va desfășura pe o perioada de 16 luni. Valoarea finanțabilă  a proiectului este de 17,540 EURO.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!