Acțiuni pentru combaterea delictelor silvice

0

În perioada 24-25 noiembrie, polițiștii Biroului pentru Protectia Fondului Forestier și Piscicol și din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani și ai Direcției Silvice Vrancea, au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

 

În acest scop, pe Valea Milcovului, în zona de competență a Secției 9 Poliție Rurală Odobești, au fost efectuate 49 de controale, dintre care 36 în trafic și 13 la depozite de materiale lemnoase, și au fost legitimate peste 40 de persoane.

 

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni în cuantum de peste 30.000 de lei pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii 171/2010, privind regimul silvic și ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

Ca măsură complementară, polițiștii au dispus măsura ridicării în vederea confiscării a cantității de 54 metri cubi de material lemnos, în valoare de 15500 de lei.

În ceea ce privește circulația pe drumurile publice, au fost aplicate sancțiuni pentru conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!