NEWS ALERT -Accident din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Ce recomandă I.P.J. Vrancea !?
Polițiștii Biroului Rutier Focșani intervin chiar în acest moment la un accident rutier sesizat prin apel 112 .
Conform primelor date primite de la I.P.J. Vrancea, accidentul a avut loc la ieșire din Focșani către Odobești, pe DJ205A.
Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.
O femeie, pasager, a suferit leziuni ușoare .
RECOMANDĂRI PENTRU CIRCULAŢIA ÎN CONDIŢII DE CEAŢĂ
În prezent se circulă în condiţii de ceaţă densă, care determină scăderea vizibilităţii sub 100 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţ.
Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, I.P.J. Vrancea face câteva recomandări conducătorilor auto, privind circulaţia în condiţii de ceaţă:
,,- să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
– să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
– să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
– să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
– să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.,,