Polițiștii din Vrancea, solicitați să intervină tot mai des la cazuri de violență în familie
Polițiștii din Vrancea sunt tot mai des solicitați să intervină în cazuri de violență în familie. În cursul zilei de ieri, 7 ianuarie 2024, au intervenit la trei cazuri soldate cu violențe și amenințări. În unul dintre cazuri, un bărbat cu 8 ani mai tânăr decât aleasa sa, pe fondul consumului excesiv de alcool, și-ar fi lovit concubina în vârstă de 44 ani.
La data de 07 ianuarie a.c., ora 12:00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Cotești au fost sesizați cu privire la faptul că, în seara zilei precedente, o femeie de 44 ani ar fi fost amenințată de către soț cu acte de violență, producându-i o stare de temere.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se aflau la domiciliu, atât femeia, cât și fiul lor, au fost amenințați cu acte de violență de către bărbatul de 52 ani.
După întocmirea formularului de evaluare a riscului, a rezultat risc iminent, motiv pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu, bărbatul fiind în prezent monitorizat prin brățară electronică. De asemenea, acesta a fost obligat să părăsească locuința.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Alungată din locuință
Tot ieri, la ora 16:05, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 cu privire la faptul că, o femeie, de 40 ani, din comuna Movilița, ar fi fost agresată fizic de către soț și alungată din locuință.
În urma activităților efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce se aflau la locuința de domiciliu, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul de 50 ani și-ar fi lovit soția.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Concubin mai mic cu 8 ani, agresiv
Tot ieri, la ora 19.41, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, un bărbat de 36 ani, din comuna Golești, provoacă scandal la domiciliu.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că, pe fondul consumului excesiv de alcool, bărbatul și-ar fi lovit concubina în vârstă de 44 ani.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent, însă victima s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.