Senator Liliana Sbîrnea: ,,Primul student din familie este acest program care are alocate 50 milioane de euro,,
Senatorul PSD Liliana Sbîrnea vine cu vești bune pentru studenți. Tinerii care își doresc să urmeze o facultate dar nu-și permit financiar, vor fi susținuți. Există un program de finanțare pentru studenți. ,,Primul student din familie,, este programul care are alocate 50 milioane de euro.
Pentru mulți dintre tinerii și copiii României, facultatea a fost și încă este, cu siguranță, un vis năruit de lipsa banilor, a posibilităților financiare.
Mulți elevi cu potențial dar fără bani sunt nevoiți, după liceu, să-și caute un loc de muncă. Mare parte din ei ajung, în final, pe meleaguri străine, pentru un trai mai bun.
Proiectul care ar schimba viitorul tineretului
,,Pentru mulți tineri, a urma o facultate presupune un efort material consistent care, de multe ori, îi face să își abandoneze acest deziderat.
Nevoie de a-i susține este evidentă și, la măsurile social democrate inițiate până acum, se adaugă și deschiderea unui program de finanțare ce le este dedicat.
,,Primul student din familie,, este acest program care are alocate 50 milioane de euro.
Finanțarea lui se face prin apel competitiv de proiecte via Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 și bugetul de stat.
Ghidul solicitantului se află în consultare publică până astăzi și, odată cu finalizarea acestei etape, urmează deschiderea finanțării pentru care sunt eligibile instituțiile de învățământ superior și preuniversitar de stat, care pot crea parteneriate pentru atingerea obiectivelor proiectului pe care îl depun.
Măsurile vizate pentru creșterea accesului la studii universitare sunt: de tip „punte” pentru sprijinirea tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a; combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților din familii cu un nivel scăzut de educație; accesibilizarea instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin acțiuni precum achiziția de echipamente IT sau dezvoltarea de instrumente ce vizează procesele educaționale la care participă studenți cu dizabilități.,, transmite senatorul PSD Liliana Sbîrnea.