Accident grav pe o stradă din Buzău. Doi tineri din Săgeata și C.A. Rosetti au ajuns la spital
Un acciden grav a avut loc în această dimineață pe o stradă din Buzău. Trei persoane au fost evaluate medical. Doi tineri de 19 și 22 de ani, din C.A. Rosetti și Săgeata au fost transportați urgent la spital pentru îngrijiri medicale.
Un autoturism condus pe direcția strada Chiristigii către bulevardul Unirii în Buzău a pierdut controlul asupra direcției și a părăsit partea carosabilă.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi ocupanți ai mașinii, doi tineri de 19 și 22 de ani, din CA Rosetti și Săgeata.
Imediat după producerea evenimentului, conducătorul ar fi părăsit locul accidentul.
La acest moment, polițiștii continuă investigațiile pentru identificarea și depistarea acestuia.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
UPDATE
Persoana care s-ar fi aflat la volanul mașinii implicate în accidentul rutier a fost identificată și depistată, stabilind că este vorba despre un bărbat de 32 ani, din Gălbinași.
Polițiștii continuă demersurile procedurale, în vederea clarificării situației și luării măsurilor legale ce se impun.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță