Bărbat trimis după gratii pentru furturi din buzunare. I.P.J. Buzău dezvăluie metodele folosite de hoţi şi vine cu recomandări

0

În ziua de 31 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut un bărbat de 37 ani din Buzău, principalul bănuit în cazul în cazul săvârșirii unor infracțiuni de furturi din buzunare. I.P.J. Buzău prezintă metodele de furt folosite de hoţi.

 

 

Tot ieri, polițiștii de investigații criminale sprijiniți de către polițiști de ordine publică au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul bărbatului. În urma percheziției au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor telefoane mobile.

Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în perioada decembrie 2023 – ianuarie a.c., bănuitul, aflându-se în locuri aglomerate din municipiul Buzău, ar fi sustras bunuri din gențile și buzunarele mai multor persoane.

Prejudiciul a fost estimat la 2000 de lei.

Față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.

 

 

 

,,Persoanele care sustrag bunuri din buzunare acţionează de obicei în grup în zonele aglomerate şi creează tot felul de scenarii pentru a atrage atenţia victimelor. De exemplu trebuie să fiţi atenţi dacă cineva vă roagă să le faceţi o fotografie şi să nu lăsaţi geanta jos. Poate dispărea rapid în timp ce faceţi poza. La restaurant nu lăsaţi geanta agăţată pe spătarul scaunului. Puteţi rămâne fără portofel în câteva secunde, cel mai bine este să ţineți portofelul într-un buzunar interior.,, transmite I.P.J. Buzău care explică şi metodele folosite de hoţi.

 

 

Metoda jacheta

 

O persoană se folosește de o haină ținută peste mână, astfel ascunzându-le și ridică brațele până când are acces la geantă, buzunar etc.

Protejată de jachetă, persoana poate opera în voie. De regulă acționează alături de un prieten, căruia îi pasează portofelul. Pentru a ascunde și mai bine activitatea sa, hoțul se poate preface că citește o revistă sau un ziar.

 

 

Metoda „Cât este ceasul?”

 

Distragerea atenței prin întrebări este cea mai folosită metodă, astfel persoana are destul timp să localizeze unde se află bunurile de valoare pe care le ai asupra ta. În plus, privitul în jos, spre ceas, te face vulnerabil. Poți să verifici ora, dar urmărește cu atenție și persoana care te-a întrebat și nu o lăsa să se apropie prea mult de tine.

 

 

Metoda ciocnirii accidentale

 

Un individ îți blochează brusc drumul; se oprește exact în fața ta, iar tu te lovești de persoana respectivă. A doua persoană se ciocnește și ea de victimă, își cere scuze și îi ia portofelul. Astfel, contactul este mascat într-o atingere inofensivă, total întâmplătoare.

Tehnica poate fi aplicată și în autobuz, hoțul profitând de o groapă în drum sau de o frână bruscă a șoferului pentru a cădea peste tine, prefăcându-se că s-a dezechilibrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!