Comisar șef de poliție prezentat de DNA Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 iulie 2024 față de Andrica Marius Coriolan, comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată, și transferul neautorizat de date informatice.
Conform ordonanţei procurorilor, în perioada aprilie-iunie 2024, Andrica Marius Coriolan, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Direcției de combatere a criminalității organizate, Brigada de combatere a criminalității organizate București, Serviciul de combatere a criminalității organizate Ilfov, fiind delegat să efectueze cercetări într-un dosar penal, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru o altă persoană, martor în cauză, ar fi pus la dispoziție înregistrări ale discuțiilor purtate de un fost partener de afaceri al martorului cu terțe persoane, și i-ar fi permis accesul acestuia la informații ce nu sunt destinate publicității.
Comisarul de poliție Andrica Marius Coriolan i-ar fi înmânat martorului un hard disk conținând înregistrări audio ale convorbirilor telefonice purtate de fostul partener de afaceri cu terțe persoane, înregistrări rezultate în urma unor activități de supraveghere tehnică desfășurate în respectivul dosar penal.
Comisarului şef de poliţie i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Astăzi 25 iulie 2024, Andrica Marius Coriolan urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.