Dosar penal pe numele unei minore din Râmnicu Sărat. Fata de doar 11 ani este cercetată pentru furt
Doi bărbaţi au fost lăsaţi fără haine şi alte obiecte de o tânără de doar 11 ani. Minora a fost prinsă de poliţişti şi este cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În data de 26 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, au depistat principala bănuită în cazul unui furt.
Fapta a fost sesizată în aceeași zi, de către persoanele vătămate, doi bărbați de 49 și 52 ani din Râmnicu Sărat și Valea Râmnicului.
Din cercetări s-a stabilit faptul că bănuita, o minoră de 11 ani din Râmnicu Sărat, ar fi profitat de neatenția persoanelor vătămate și ar fi sustras mai multe obiecte de vestimentație pe care aceștia le comercializau.
Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanelor vătămate.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitei.