Activitățile polițiștilor de Ziua Mondială a Animalelor

0

În fiecare an, pe 4 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Animalelor, ziua tuturor acelor fiinţe care ne înfrumuseţează viaţa.

 

Cu această ocazie, astăzi, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat activități de informare a populației în municipiile Focșani și Adjud, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale reglementate și sancționate de cadrul legislativ în vigoare privind protecția animalelor.

 

Polițiștii au efectuat prezentări ale cadrului legislativ, iar un accent deosebit a fost pus pe asigurarea bunăstării animalelor, obligativitatea vaccinării, microcipării și sterilizării, cu precădere a exemplarelor canine.

 

Astfel de activități au fost desfășurate și în comuna Garoafa, din județul Vrancea, în cadrul unor campanii de sterilizare gratuită a animalelor de companie, organizate de autoritățile locale cu sprijinul unor asociații de profil.

 

,,Facem precizarea că sterilizarea exemplarelor canine din rasa comună este o obligație legală a proprietarilor acestor animalele, prevăzută la art. 132 din O.U.G. nr. 155 din 21.11.2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, conform art. 14, alin. 1, lit. b din ordonanța menționată.

 

Reamintim faptul că deținătorilor le este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi asupra animalelor!,, transmite I.P.J Vrancea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!