Investiții totale de peste 600 de milioane euro. Preşedintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu a prezentat bilanţul
După 10 ani vechime în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, social democratul Petre Emanoil Neagu, a prezentat, pe scurt, bilanţul. Zeci de proiecte implementate, investiţii de sute de milioane de euro, fonduri guvernamentale şi fonduri europene de sute de milioane de euro şi peste 70% din drumurile judeţene modernizate. Neagu a mulţumit public ,,tuturor celor care au făcut ca Buzăul să se dezvolte,,.
,,Moment de bilanț. 10 ani președinte al Consiliului Județean Buzău. 10 ani, zeci de proiecte implementate, sute de milioane de euro investiți, mii de momente transformate în amintiri frumoase.
Mă consider un om norocos pentru a fi avut în tot acest timp o echipă frumoasă alături, cu care am implementat atât de multe proiecte.
Mulțumesc tuturor celor care au făcut ca Buzăul să se dezvolte și care au pus umărul la realizarea schimbării profunde pe care județul Buzău a avut-o în ultimii 10 ani!
Cifrele vin să completeze munca depusă: investiții totale peste 600 milioane euro; 70% din drumurile județene modernizate sau în curs de modernizare; 280 milioane de euro fonduri europene şi 72 milioane de euro fonduri guvernamentale.,, a transmis Petre Emanoil Neagu, care acum se află pe locul doi în listă la Camera Deputaţilor, listă deschisă de premierul Marcel Ciolacu.
Petre Emanoil Neagu predă zilele următoare scaunul de preşedinte al C.J. Buzău colegului său de partid Lucian Romaşcanu, fost ministru al Culturii, fost senator de Buzău, preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat (PSD).