Scandal la alegerea viceprimarului comunei Bălăceanu. Cum i s-au aliniat planetele lui Gică Geangoş!? Contracandidatul său a fost ales viceprimar
Primarul comunei Bălăceanu, social democratul Gică Geangoş este acuzat că sabotează alegerea prin vot secret a viceprimarului pe motiv că cel susţinut de consilieri este chiar contracandidatul său la alegerile locale din 9 iunie 2024, care ameninţa că scoate la iveală ,,ilegalităţile comise de primar,,. Geangoş invocă alt motiv. Mirel Ion Manea a fost votat astăzi de jumătate plus unu din numărul total de consilieri însă actele pleacă la Prefectură fără semnătura secretarului general al comunei deoarece Gică Geangoş nu a delegat nicio persoană să întocmească raportul de specialitate.
În data de 31 octombrie 2024 la Primăria Bălăceanu era programată o şedinţă a Consiliului Local în cadrul căreia urma să se supună la vot proiectele privind stabilirea comisiilor de specialitate, a preşedintelui de şedinţă şi a viceprimarului.
La momentul respectiv consilierii locali au fost informaţi că nu vor putea vota viceprimarul comunei deoarece primarul nu a delegat o persoană care să întocmească raportul de specialitate necesar.
Primarul Gică Geangoş a fost acuzat atunci că ar fi sustras o parte din hârtiile întocmite pentru şedinţa din 31 octombrie şi ar fi fugit din Primărie.
Cei prezenţi au solicitat sprijinul poliţiei iar şedinţa a fost reprogramată pentru 05.11.2024, ora 10.00.
Contracandidatul ales viceprimar
Consilierii prezenţi la şedinţa de astăzi au avut parte de aceeaşi situaţie pe care un întâmpinat-o joia trecută. La ora 10.00 când trebuia să înceapă şedinţa au fost informaţi că nu pot vota proiectul privind stabilirea viceprimarului deoarece primarul nu a delegat o persoană care să întocmească raportul de specialitate. La fel ca în data de 31.10.2024 primarul a fost acuzat şi huiduit şi a fost solicitat sprijinul poliţiei şi jandarmeriei.
Gică Geangoş, primarul căruia pare că i s-au cam aliniat planetele, este acuzat că împiedică alegerea viceprimarului deoarece ştie că cel propus şi susţinut este chiar contracandidatul său la alegerile locale din 9 iunie 2024 din partea P.N.L., Mirel Ion Manea, cel care a promis locuitorilor comunei, în repetate rânduri, că ar scoate la iveală toate ,,ilegalităţile comise de primar,,.
Astăzi, după câteva ore de huiduieli şi acuzaţii, a fost organizată o nouă şedinţă, de îndată, la ora 13.00, în cadrul căreia s-au stabilit comisiile de specialitate şi s-a ales, prin vot secret, viceprimarul comunei. Doi consilieri din P.S.D. şi un consilier din P.M.P. s-au abţinut iar cinci l-au votat pe Mirel Ion Manea.
Pentru a justifica atitudinea contra, primarul Gică Geangoş a înaintat o adresă către secretarul general al comunei Bălăceanu în data de 04.10.2024 în care menţionează: ,,Referitor la proiectul de hotărâre 43 din 31.10.2024 privind alegerea viceprimarului, menţionez că nu a fost delegată nicio persoană pentru întocmirea raportului de specialitate pentru că consider că în acest moment se încalcă prevederile art. 36 – dreptul la vot şi prevederile art. 37 – dreptul de a fi ales din Constituţia României, ţinând cont de faptul că supleantul nu a fost încă validat de Judecătoria Râmnicu Sărat.,,.
Pentru că Gică Geangoş nu a delegat pe nimeni să facă un raport de specialitate, proiectul privind alegerea viceprimarului va ajunge la Prefectura Buzău fără semnătura secretarului general al Primăriei Bălăceanu însă, cert este că Mirel Ion Manea a fost ales viceprimar conform prevederilor legale, de jumătate plus unu din numărul total al consilierilor din Consiliul Local.