Consiliul județean Buzău a împărțit dulciuri copiilor
Moș Nicolae a venit cu daruri și anul acesta la copiii care au fost cuminți din Buzău. Consiliul Județean Buzău a invitat copiii în sala mare pentru a viziona ,,Punguța cu doi bani,,. La final, președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu le-a explicat micuților cum a trecut Moș Nicolae, i-a lăsat sacul cu dulciuri și l-a însărcinat cu distribuirea acestora către copiii cuminți.
Ziua copiilor a fost frumoasă, plină de surprize plăcute, de la primele ore ale dimineții, când au găsit ghetuțele împodobite cu dulciuri. Nici prin cap nu le trecea că Moș Nicolae le pregătise și alte surprize !
De Moș Nicolae, C.J. Buzău a oferit cadouri copiilor la Festivalul de colinde organizat de Fundația Sf Sava și copiilor din Sărata-Monteoru.
,,Îi mulțumesc Părintelui Milea pentru tot binele pe care îl face și transmite în jurul său și comunității din Sărata-Monteoru, cu care ne întâlnim an de an în seara de 5 decembrie și care ne așteaptă mereu cu brațele deschise!,, a declarat președintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Cadourile au fost împărțite în parcul din Stațiunea Sărata Monteoru. C.J. Buzău a organizat o serie de evenimente pentru a oferi buzoienilor un ,,Decembrie Magic,,.
Sfântul Nicolae a trăit în secolele II-III d.Hr, iar data de 6 decembrie celebrată astăzi este data morţii sale, în anul 352. Când a crescut, Nicolae a fost dus la școală pentru a studia Sfânta Scriptură, deoarece încă de la vârste fragede s-a arătat iubitor de săraci. Rămas fără părinţi, a folosit averea rămasă de la părinţii săi pentru a-i ajuta pe cei săraci şi pentru a ridica o biserică.
Pe zi ce trecea, Nicolae evolua tot mai mult duhovnicește, de aceea i s-a încredințat lui Dumnezeu, apoi a plecat la o mănăstire pentru a se călugări, însă Dumnezeu a avut alte planuri pentru el. Pe durata vieții, Nicolae a propovăduit învățăturile Sfintei Scripturi cu multă sârguință, iar asta l-a făcut să fie foarte îndrăgit de locuitorii orașului. A avut grijă de fiecare om, sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, copii și văduve.