Amenzi de 29.385 lei ! Pietoni, biciclişti, căruţaşi, șoferi şi utilizatori de trotinete electrice sancționați de poliţişti

0

Polițiștii rutieri de la I.P.J. Buzău au aplicat în 24 ore amenzi de 29.385 lei. Șoferi, pietoni, biciclişti, căruţaşi şi utilizatori de trotinete electrice care au fost prinși săvârșind nereguli în trafic, au fost sancţionaţi. 

Pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru 96 de participanţi la trafic, dintre care 11 pietoni, biciclişti, căruţaşi şi utilizatori de trotinete electrice. Cei mai mulţi dintre contravenienţi au fost conducători auto, 25 care nu au respectat regimul legal de viteză, 15 care nu au utilizat centura de siguranţă, 5 care au oprit sau staţionat în locurile sau zonele unde acest lucru era interzis, precum şi 28 pentru alte abateri în trafic.

Împotriva a doi dintre şoferii sancţionaţi din cauza vitezei, a fost luată şi măsura de reţinere a permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Poliţiştii au reţinut alte 11 permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului public, precum şi pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.

Valoarea totală a sancţiunile contravenţionale a fost de 29.385 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!