50 de permise auto reținute și amenzi de 164.000 lei

0

În perioada 3–5 februarie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de
Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic. Au aplicat 365 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 50 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 164.000 lei.

Începând de vineri, 3 ianuarie, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat o serie de acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 197 de şoferi care au călcat prea tare pedala de acceleraţie, dintre aceştia 30 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile şi alţi 5 şoferi care au depăşit limita legală de viteză cu peste 70 km/h au predat permisele de conducere pentru 120 de zile. Cu cea mai mare viteză – 176 km/h – a fost înregistrat de aparatele radar, autoturimsul unui cetățean străin de 25 de ani, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Costeşti.

Alte 15 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri
neregulamentare, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului sau a altor susbtanţe psihoactive, pentru nerespectarea priorității de trecere, pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și pentru neacordarea priorității de trecere.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şoferilor care nu au purtat
centura de siguranţă (58), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (8), dar şi 68 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 164.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!