Transportatorii de mărfuri şi de persoane opriți în trafic, controlați și sancționați
Poliţiştii buzoieni sunt angrenaţi, în perioada 13-19 februarie 2023, într-o acţiune de prevenire a accidentelor de circulaţie în care pot fi implicate autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane şi mărfuri, precum şi de verificare a legalităţii derulării unor astfel de transporturi.
„TRUCK&BUS” este o acţiune de verificare a vehiculelor destinate transportului rutier public de mărfuri şi de persoane.
În cadrul acţiunii, sunt verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, precum şi cele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
În cele 7 zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii
profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.
În data de 15 februarie, în intervalul 07.00-09.00, polițiștii rutieri au verificat peste 100 de autovehicule, iar în cazul a 25 s-au constatat nereguli.
Cei 25 de conducători auto au fost sancționați pentru depășirea vitezei legale, pentru conducerea autovehiculului fără a avea inspecţia tehnică periodică efectuată, pentru neportul centurii de siguranţă, pentru conducerea unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, dar și pentru contravenții prevăzute de alte acte normative.
Activităţile sunt coordonate la nivel naţional de ofiţerii specialişti ai Direcţiei
Rutiere din cadrul IGPR şi vizează prevenirea accidentelor rutiere produse, în special din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă.
Acţiunea se desfăşoară conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei
Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), la care România este parte şi se
desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Informaţii de background
Organizaţia ROADPOL a fost înfiinţată de către structurile de poliţie rutieră
din Europa, pentru perfecţionarea modului de aplicare a legislaţiilor rutiere şi reducerea accidentelor de circulaţie.
Poliţia rutieră din România, prin Direcţia Poliţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., a
devenit membră cu drepturi depline a organizaţiei începând din anul 2003.
POLIȚIA REAMINTEȘTE:
A fi șofer este o profesie cu un grad ridicat de risc și devine cu atât mai greu
dacă lucrezi la volanul unor autovehicule de transport. Oboseala și stresul își spun
cuvântul, iar într-o secundă de neatenție se poate întâmpla o adevarată tragedie.
Pentru a preveni accidentele, fiecare șofer trebuie să respecte regulile de
circulație și să fie foarte atent, chiar și în momentul în care dorește să parcheze
autovehiculul.
Trebuie să staționeze doar în parcarile special amenajate, nu pe marginea
drumurilor, unde se rulează cu o viteză maximă de peste 50km/h.
Întrucat nimic nu este mai important decât siguranța rutieră, pentru ca atât
șoferul, cât și pasagerii săi/încărcătura transportată să ajunga în sigurantță la
destinație, mașina trebuie să fie echipată și cu elementele pentru siguranța
circulației, prevăzute în legislație.
Așadar, șoferul mai are obligația ca înainte de fiecare drum pe care îl
realizează să verifice dacă vehiculul este dotat, în primul rând, cu trusa de prim ajutor.
Trusa de prim ajutor este foarte importantă în cazul producerii unui accident sau chiar a degradării sănătății șoferului, aceasta conține cele mai importante elemente care pot salva viața. Este important să aveți și elemente reflectorizante.
Alte elemente care sunt obligatorii și trebuie să se regăsească printre lucrurile
din cabina dumneavoastră. sunt vesta si triunghiul reflectorizant, folosite în special noaptea și, nu în ultimul rând, stingătorul.
Acestea trebuie să le aveți la fiecare rută pe care o faceți, pentru a vă asigura,
astfel, că veți ajunge în siguranță la destinație.