Minor de 14 ani cercetat penal pentru furt
În ziua de 8 martie, în jurul orei 13.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi de un tânăr de 23 de ani, din Brădeanu, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la locul de muncă, sediul unei societăţi comercială din Buzău, i-a fost sustras portofelul. Păgubitul a precizat că portofelul conţinea aproximativ 1.900 de lei şi mai multe carduri bancare.
În urma investigaţiilor şi pe baza semnalmentelor oferite de apelant, echipajul de poliţie l-a identificat şi depistat la scurt timp de la săvârşirea furtului pe principalul bănuit, stabilind că este vorba despre un minor de 14 ani. În urma controlului, poliţiştii au găst asupra minorului portofelul sustras.
Din cercetări a reieşit că minorul ar fi profitat de neatenţia angajaţilor operatorului economic şi-ar fi sustras portofelul, care era depozitat într-un dulap neasigurat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare, I.P.J. Buzău vă recomandă:
-evitaţi să citiţi sau să vă jucaţi pe telefonul mobil în mijloacele de transport în comun;
-dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, schimbaţi-vă imediat locul;
-feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii pentru a plăti cumpărăturile;
-nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor sau în buzunarul exterior al hainei sau poşetei;
-manifestaţi prudenţă faţă de persoanele care vă abordează sub diferite pretexte sau încearcă să vă distragă atenţia;
– păstraţi o distanţă care să vă ofere siguranţă;
-purtaţi poşeta/borseta în faţă, lipită de corp, protejată de unul dintre braţe;
-fiţi atenţi la ce se întâmplă în jur, mai ales atunci când vă aflaţi în locuri sau situaţii noi !