O nouă semnătură pentru modernizarea Râmnicului. ,,Cea mai mare sumă atrasă vreodată,,

0

Primarul municipiului Râmnicu Sărat, profesor Sorin Cîrjan, a semnat la mijlocul săptămânii, un contract de finanțare pentru un proiect de mare importanță dar și de o mare valoare, ce vizează reabilitarea și modernizarea unor drumuri. Proiectul are o valoare de peste 6 milioane de euro și este ,,cea mai mare sumă atrasă vreodată de Municipiul Râmnicu Sărat pentru asfaltare !,, conform declarațiilor primarului Sorin Cîrjan.

În data de 16 martie 2023, primarul Râmnicului a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în prezența Secretarului de Stat, Marcel – Alexandru Stoica, cel mai important proiect care vizează infrastructura rutieră a Râmnicului, respectiv contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare și modernizare drumuri de interes local în Municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău – Etapa I”.

Fondurile vor fi asigurate prin Programul ,,Anghel Saligny” iar valoarea investiției depășește suma de 6 milioane de euro, fiind vorba de ,,cea mai mare sumă atrasă vreodată de Municipiul Râmnicu Sărat pentru asfaltare !,, conform declarațiilor primarului Sorin Cîrjan.

,,Vor fi modernizate bulevarde, străzi și trotuare în lungime de aproximativ 9 Km, cele mai importante fiind sectoarele de drum ce reprezintă Drumul European DN 2-E 85. Celelalte străzi prinse în programul de modernizare sunt: Șoseaua Podgoriei, Str. Dunării, Str. Siretului, Str. Muresului, Str. Bistriței, Str. Oltului (parțial), Str. Cernei (parțial), Str. Someșului, Str. Prutului, Str. Crișului, Str. Buzăului, Str. Timișului, Str. Liviu Rebreanu și Str. Lucian Blaga.

În cel mai scurt timp vor fi demarate procedurile de achiziție pentru serviciile de proiectare și lucrările de construcție care vor dura aproximativ 2-3 luni. Lucrările de execuție sunt așteptate să înceapă în toamna acestui an.,, a declarat Sorin Cîrjan.

Primarul municipiului Râmnicu Sărat a dat startul unor lucrări de modernizare a unor cartiere mărginașe de mai bine de o lună de zile. Pentru a finaliza lucrările cât mai rapid, a contractat trei firme din municipiu, cunoscute pe plan local. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!