91 de percheziții domiciliare și 15 acțiuni operative în cauze penale care vizează fapte ilegale
Miercuri, 12 aprilie 2023, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliției Române efectuează 10 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal de evaziune fiscală în care s-a stabilit un prejudiciu de 6.000.000 de lei.
În cauză sunt efectuate cercetări în legătură cu înregistrarea în evidența contabilă de cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, în baza unor facturi emise în numele unor societăți ce nu au efectuat livrările de bunuri ori prestările de servicii prevăzute în facturi.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Institutului Național de Criminalistică – Inspectoratul General al Poliției Române și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.
La nivel național, efectivele Poliției Române desfășoară 91 de percheziții domiciliare și 15 acțiuni operative în cauze penale care vizează fapte ilegale în domeniile: investigarea criminalității economice, investigații criminale, combaterea criminalității organizate și arme, explozivi și substanțe periculoase.
În ultimele 24 de ore, personalul structurilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne a intervenit la 3.991 de evenimente, dintre care 2.543 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.448 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 849 de posibile infracțiuni, aproximativ 26% dintre acestea fiind din oficiu. În cursul zilei de ieri, au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 174 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 177 de fapte penale, iar față de 74 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au reținut 488 de permise de conducere (dintre care 46 pentru consum de alcool și 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 194 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii și jandarmii au constatat 6.941 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,5 milioane de lei.
Iată pe scurt, un raport de activitate al M.A.I. în ultimele 24 ore !