Vești bune pentru locuitorii comunei Valea Râmnicului
Un poiect de o mare importanță și necesitate pentru locuitorii comunei Valea Râmnicului, demarat încă din anul 2017 este pe cale să se finalizeze. Este vorba despre finalizarea lucrărilor la rețeaua de gaze naturale. În maxim o lună, proprietarii a circa 65 de gospodării ramase nebranșate din satele Oreavu și Rubla, vor putea demara demersurile necesare branșării.
Proiectul a fost demarat în anul 2017. A fost nevoie însă de întocmirea unui dosar, a unui studiu de fezabilitate, de obținerea unor avize și a unor autorizații, de întocmirea unui proiect tehnic dar și de alte documente și demersuri care au întârziat demararea lucrărilor până în anul 2020. La 31 decembrie 2020 lucrările au fost încheiate parțial. În anul 2021 majoritatea gospodăriilor au avut posibilitatea să se branșeze la rețeaua de gaze naturale, cu excepția a 65 de gospodării, 15 din satul Rubla și 50 din satul Oreavu. Acolo, lucrătorii au întâmpinat unele probleme care au pus Primăria și pe primarul comunei din nou, pe drumuri.
Un ,,fir roșu,, comunist a încurcat bunul mers al lucrărilor
Odată demarate lucrările la rețeaua de gaze, s-a constatat în teren că, vorba românului, socoteala de acasă nu semăna cu cea din târg. Pentru că au descoperit niște instalații vechi, un ,,fir roșu,, din vremea comunistă, reprezentanții companiei de gaze au înștiințat Primăria că proiectul trebuie refăcut deoarece acele instalații trebuiau ocolite. Tot vorba românului : ,,Alți bani, altă distracție !,,.
Proiect realizat 100% din surse proprii ale Primăriei
Conform declarațiilor primarului comunei Valea Râmnicului, toate demersurile privind aducțiunea de gaze naturale în comună, respectiv proiectul demarat în anul 2017 cu finalizare 100% în maxim o lună de zile, a avut o valoare de circa 90 de miliarde de lei vechi.
,,Valea Râmnicului este singura comună din județul Buzău care a implementat 100% un proiect de gaze din 100% surse proprii.,, a declarat cu mândrie Marian Galbenu, primarul comunei Valea Râmnicului.