Tânăr prins încălcând legile
Un tânăr din Chiojdu a fost prins de polițiști în timp ce căra lemne de foc. La verificări s-au descoperit mai multe nereguli. I-au fost confiscate lemnele și a fost sancționat.
Polițiștii din cadrul Postului de poliție rurală Chiojdu în timp ce desfăşurau activităţi de prevenire au depistat un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Chiojdu, în timp ce conducea autoturismul pe Dc 58, în Chiojdu. Tânărul transporta cu o autoutilitară lemn de foc, dar era în afara legii atât în ceea ce priveşte încărcătura maşinii, cât şi documentele personale.
În urma verificării conducătorului auto în bazele de date ale Poliţiei Române s-a stabilit faptul că acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la materialul lemnos pe care acesta îl transporta. Din verificări s-a stabilit faptul că șoferul nu deținea aviz de însoţire pentru materialul lemnos transportat. Față de bărbat a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, de asemenea, iar materialul lemnos lemn foc specia fag a fost confiscat de către polițiști și predat reprezentanților ocolului silvic.