Inspector general școlar cercetat pentru că ar fi luat 3.000 euro mită și pentru instigare la abuz în serviciu

0

La începutul lunii august, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale față de Inspector General Școlar al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Pășcan Sabin Gavril, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și luare de mită (două fapte).

În perioada organizării examenului de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2023, suspectul Pășcan Sabin Gavril, în calitatea menționată mai sus, ar fi determinat persoanele implicate în supravegherea desfășurării probei de matematică să ajute o persoană să promoveze acest examen.

În același context, inspectorul general școlar ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 3.000 euro pentru a ajuta o altă persoană să promoveze examenul de bacalaureat.

În data de 14 martie 2023, suspectul Pășcan Sabin Gavril, după ce ar fi aprobat transferul unui școlar de la o unitate de învățământ la alta, ar fi pretins părinților acestuia (soliști de muzică populară) susținerea unui moment artistic, cu titlu gratuit, la un eveniment organizat de către suspect cu ocazia sărbătorilor pascale, lucru acceptat de către aceștia. Ulterior, momentul artistic respectiv ar fi fost susținut, tot cu titlu gratuit, de către o colegă a celor doi soți.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Acord de recunoaștere

Suspectului Pășcan Sabin Gavril i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Anterior, persoana care a remis suspectului, cu titlu de mită, suma de 3.000 euro a încheiat cu procurorii anticorupție, în data de 28 iulie 2023, un acord de recunoaștere a vinovăției acesta fiind de acord cu încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și cu felul și cuantumul pedepsei aplicate respectiv 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare cu suspendare.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

,,Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.,, transmit procurorii D.N.A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!