Traficul a fost dirijat pe DJ203K, în Matești, în jurul orei 18.30, urmare producerii unui accident rutier în care a fost implicată și o ambulanță. 

Este vorba despre o coliziune între două autovehicule ce se deplasau pe direcția Buzău către Beceni, între un autoturism condus de un șofer în vârstă de 55 de ani, din Cernătești și o ambulanță, la volanul căreia se afla un conducător auto de 56 de ani, din Pietroasele.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager din autoturism, un bărbat în vârstă de 77 de ani.

Bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!