Tractorist din Râmnicelu sancționat și cercetat penal. Bărbatul se afla la volan deși nu deținea permis auto și conducea un tractor neînmatriculat 

0

Polițiștii din Brăila au efectuat ieri o serie de controale specifice acțiunii BLOCADA. Au depistat un tractorist din comuna Râmnicelu, județul Buzău, conducând fără să dețină permis auto, un tractor neînmatriculat. Un alt bărbat a fost prins băut la volan și cu asigurarea auto expirată.

În data de 15 august, la ora 18:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna comuna Râmnicelu, județul Buzău, în timp ce conducea un tractor agricol pe DJ 221, raza localității de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul condus nu este înmatriculat sau înregistrat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

 

A înverzit fiola 

În aceeași zi, polițiștii de la I.P.J. Brăila, din cadrul Serviciul Rutier, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Baldovinești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 221B, dinspre Brăila către localitatea de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta are dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, pentru autovehiculul condus nu avea asigurare obligatorie pentru răspundere civilă.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă 1.450 de lei conform prevederilor O.U.G. 195/2002 și reținerea plăcuțelor cu numere de înmatriculare.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!