Dosare penale pentru comercializarea de produse contrafăcute. Unui agent economic i-a fost suspendată activitatea

0

În ultima săptămână, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău au organizat şi desfăşurat mai multe acţiuni ce au avut ca scop verificarea agenţilor economici ce îşi desfăşoară activitatea în diferite zone ale judeţului, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor de natură economică din domeniul comerţului ilicit ce intră în competenţa poliţiei.

Poliţiştii au urmărit combaterea comerţului cu produse contrafăcute sau neconforme, precum şi combaterea comerţului neautorizat sau neevidenţierea veniturilor rezultate din activităţi comerciale.

Acţiunile s-au desfăşurat în cele două municipii, în Ulmeni, Pietroasele, Săhăteni, Breaza, Năeni şi Tisău.

Au fost verificaţi 29 de agenţi economici, atât comercianţi de articole vestimentare, dar şi societăţi comerciale care comunică public opere sau produse purtătoare de dreptur conexe (fonograme).

În urma verificărilor au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe şi O.G.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Valoarea sancţiunilor contravenţionale este de 7500 de lei. Aproximativ 1000 de lei au fost confiscaţi, reprezentând sume neevidenţiate fiscal.

Dosare penale și activitate suspendată pentru că nu a emis bonuri fiscale

Față de un operator economic s-a dispus măsura complementară a suspendării activității pentru o perioadă de 30 de zile, întrucât şi-a desfăşurat activitatea comercială fără a emite bonuri fiscale.

În contextul controalelor efectuate, la 3 dintre societăți, poliţiştii au descoperit ca fiind expuse la vânzare produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Au fost înregistrate dosare penale în care urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Au fost indisponibilizate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii caracterului original sau contrafăcut, peste 250 de produse, în valoare de peste 12.000 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!