Cum zboară autoturismele din Anglia cu volan pe dreapta pe DN2E85. Acțiuni cu câini dresați, luptători S.A.S. și elicopterul

0
rutiera

Zilele trecute, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Buzău, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale şi poliţişti de la ordine publică au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor ce s-ar putea produce pe fondul vitezei excesive și a depășirilor neregulamentare pe drumurile național europene, drumuri de mare tranzit.

Acţiunile s-au derulat sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, fiind organizate şi desfăşurate astfel de acţiuni simultan şi coordonat în Buzău, Prahova, Bacău şi Vrancea.

Traficul a fost monitorizat și de la înălțime, cu ajutorul elicopterului aparținând Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, dintre care 61 pentru viteză și au fost reținute 37 de permise de conducere pentru depășirea limitei de viteză.

Cea mai mare viteză – 190 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui conducător auto de 41 de ani, din județul Alba, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localităţii Racovițeni.

Cea mai mare viteză în localitate – 131 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui şofer de 42 de ani, din județul Bacău, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în localitatea Limpeziș.

 

În total, în weekend, au fost aplicate 395 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 85 de şoferi au rămas pietoni pentru următoarea perioadă, fiind nevoiţi să predea permisele în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 193.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!