Toate stațiile GPL vor fi verificate ! Marcel Ciolacu : ,,Vom evalua pagubele și vom acorda un sprijin din fondul de rezervă al Guvernului,,
,,Am mers la Crevedia ca să mă asigur că toți oamenii afectați de explozie au unde să stea la noapte și că vor fi ajutați să își repare casele. Vom evalua pagubele și vom acorda un sprijin din fondul de rezervă al Guvernului.
Vreau să fiu foarte clar: toți vinovații direcți sau morali pentru această tragedie vor plăti, indiferent cine sunt și ce funcții ocupă. Legea trebuie aplicată la virgulă!
De mâine, toate stațiile GPL din țară vor fi verificate, iar cele care nu sunt conforme vor fi închise pe loc. Dacă este nevoie de modificări legislative le vom face rapid prin ordonanță de urgență.,, a declarat Marcel Ciolacu.
,,Cei ce au stația GPL trebuie să suporte toate cheltuielile nu bugetul susținut de noi,,,,Fondul de rezervă al Guvernului sunt bani publici. Să plătească vinovații, nu bugetul statului!,,
,,Cu siguranță vinovații vor plăti, doamnă Gheorghian. Sunt convins să instanțele îi vor sancționa aspru și în privința acordării de despăgubiri pentru cei afectați. Problema e că anchetele procurorilor și procesele din instanță pot dura ani de zile, cum am văzut în alte cazuri similare. Ce facem până atunci cu acei oameni nevinovați care au rămas dintr-o dată fără niciun acoperiș deasupra capului? Uman vorbind, trebuie făcut ceva pentru ei. Vom veni cu sume de la Guvern și se vor implica și autoritățile județene din Dâmbovița. ……mesajul meu a fost cât se poate de clar: cei vinovați trebuie să răspundă în fața legii, indiferent despre cine este vorba! Aceasta este sarcina procurorilor militari și ulterior a instanțelor de judecată. Aștept rapoartele instituțiilor abilitate și dacă vor fi elemente care sunt în competența Guvernului pentru sancționarea celor vinovați, voi acționa cu fermitate. În același timp, știți bine că nu am dreptul să intervin în niciun fel în anchetele judiciare.,, a răspuns Marcel Ciolacu.
Prefecții vor fi autorizați să constituie și să coordoneze echipe mixte de control
Premierul României Marcel Ciolacu a dispus în data de 28 august, începerea unui control la nivel național cu privire la îndeplinirea condițiilor de autorizare, funcționare și exploatare a tuturor instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților, inclusiv GPL.
Decizia vine ca urmare a tragediei petrecute la Crevedia și are ca scop identificarea urgentă a potențialelor situații care ar putea fi produse și implică riscuri legate de siguranța publică.
La această acțiune de control vor participa reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice care au atribuții legale în această privință:
– ISCIR și CNCIR pentru autorizarea și controlul instalațiilor sub presiune;
– ISU pentru siguranța în exploatare a punctelor de lucru în care se efectuează operațiuni cu carburanți;
– ITM pentru respectarea obligațiilor privind contractele de muncă;
– Agenția Națională de Mediu pentru respectarea obligațiilor de mediu;
– Poliția pentru respectarea legislației privind ordinea și siguranța publică;
– ARR și ISCTR pentru autorizarea și controlul cisternelor de transport;
– ANAF și Vamă pentru respectarea obligațiilor de natură fiscală.
Ca urmare a acestei decizii, vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, va semna un ordin prin care autorizează prefecții din fiecare județ al țării să constituie și să coordoneze echipe mixte de control formate din reprezentanții instituțiilor menționate mai sus.
Ministerul Afacerilor Interne va comunica periodic rezultatele acestui control și va pune la dispoziția organelor de cercetare penală orice dovezi legate de posibile ilegalități.